Consiliul Județean Ialomița se convoacă de îndată, în sistem on-line, în ședință în ziua de 15.12.2023, ora 09,00 având pe ordinea de zi discutarea și adoptarea următoarelor:
- proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Județean Ialomița nr. 2 din 10.01.2023 privind aprobarea repartizării pe bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale din județ a unor sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, pe anul 2023 și estimările pentru anii 2024 – 2026, cu modificările și completările ulterioare;
- proiect de hotărâre privind validarea Dispoziției Președintelui Consiliului Județean nr. 411 din 05.12.2023 privind aprobarea rectificării bugetului general al Județului Ialomița și aprobarea rectificării bugetului general al Județului Ialomița, pe anul 2023;
- proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli al Spitalului Județean de Urgență Slobozia, pe anul 2023;
- proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Județean Ialomița nr. 18 din 31.01.2023 privind aprobarea cuantumului cotizațiilor şi contribuțiilor Județului Ialomița şi Consiliului Județean Ialomița la unele organisme interne, pe anul 2023, cu modificările și completările ulterioare;
- proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Ialomița nr.140/07.07.2022 privind asocierea Unității Administrativ Teritoriale Județul Ialomița cu Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Stelnica în vederea realizării în comun a proiectului ”Realizarea unui punct de acostare pe malul stâng al Brațului Borcea, pe teritoriul administrativ al UAT Stelnica”, cu modificările ulterioare.
Ședința este publică.