Refuzul explicit sau tacit al angajatului desemnat al unei autorități ori instituții publice pentru aplicarea prevederilor Legii 544/2001 constituie abatere şi atrage răspunderea disciplinara a celui vinovat. Împotriva refuzului de a transmite informațiile de interes public solicitate se poate depune reclamație la conducătorul autorității sau al instituției publice respective în termen de 30 de zile de la luarea la cunoștință de către persoana lezată.
Dacă după cercetarea administrativa reclamația se dovedește întemeiată, răspunsul se transmite persoanei lezate în termen de 15 zile de la depunerea reclamației şi va conține atât informațiile de interes public solicitate inițial, cât şi menționarea sancțiunilor disciplinare luate împotriva celui vinovat.
În cazul în care o persoana se considera vătămată în drepturile sale, prevăzute în Legea 544/2001, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei raza teritorială domiciliază sau în a cărei raza teritorială se afla sediul autorității ori al instituției publice.
Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului privind primirea răspunsului. Instanța poate obliga autoritatea sau instituția publică să furnizeze informațiile de interes public solicitate şi să plătească daune morale şi/sau patrimoniale. Hotărârea tribunalului este supusă recursului.
Decizia Curții de apel este definitiva şi irevocabilă. Atât plângerea, cât şi recursul se judecă în instanță, în procedură de urgență, şi sunt scutite de taxă de timbru.